Lorelei's Weblog











{15/12/2009}   Nasty kinky cheating


I just love it. The way he turnes smaller and smaller, barely makes a sound, terrified. Ahhhhh! What a feeling! What a beautiful feeling!



Hehe, dragii babei, sa va spuna baba ca atunci cand da ninsoarea iese si Lorelei din barlog. Isi imagina ea asa ca Paradis n-o sa fie dar dragii babei, prost moment sa paraseasca barlogul si-a ales. Mai ales fara un tzel inaltator. Tzelul ala era de fapt ingurgitarea de cozonac cu cacao. Multa cacao. Cat se poate de multa cacao. Nuuuu, mai bine invers: cacao cu cozonac. Cel mai bine asa.
Asaaaaa, sa va zica baba cum a inceput totul:
Tzrrrrr!!!! Tzar-tzar-tzar!
Lorelei: Daaa..m!
Muma-sa: Vino ca fac cozonac.
Lorelei: Mmmmm.. nu stiu ce sa zic… mmmmmffff..
Muma-sa: Cu cacao. (mica pauza de gandire) Multa!
Lorelei (fara sa respire): VIN!
Lorelei se ridica din pat si cu limba inecandu-se la gandul cozonacului se apropie de geam. Lipeste nasucul de geam si priveste: Ningeeeee (entuziasm feroce)! Cam tareeeeee (god damn it)!
Si a inceput un ritual de “blindare” impotriva frigului si apoi.. baie de multime, ca Basexu.
Prima reactie: Vaai, ce frumos ninge!
A doua reactie (imediata): Vaai, ce urat alunec! (cozonacul este blestemat in acest moment..)
Ce sa va mai spuna baba? Ca a mers ca pinguinul 3 statii de tramvai? A mers! Ca altfel ajungea cu autobuzul de Paste la muma-sa… sa pape miel. (E post si vorbesc de mancare intr-una? N-am stiut. Inca nu stiu :)) ). Ii e frica de 3 lucruri, dragii babei, lui Lorelei: scari, inaltime si gheata. Hence, mersul pinguinului iarna.

[In principiu nu merita sa te uiti la videoclip mai mult de 10 secunde.. dar sunt toti tineri, ce mai nunta. Sa tot mergi! Eu cautam dansul si ma asteptam sa dau de mosi (am dat si de de-astia) insa tinerii mi-au placut mai mult. Al 3-lea gagiu lui Lorelei i se pare bunoc tare :D. Admite ca s-ar putea insela. I-a spus babei. Adica mie.]
Si cum se face bineinteles pe timp de iarna si zapada, Lorelei din cand in cand tropaia sa-si dea zapada jos de pe cizme. Cam asa:

S-o credeti pe babuta, ca stie ea ce zice, dragii babei! Altfel va cresc coarne. Si cozi! Si copite!
Deci sa continui, dragii babei, de obicei Lorelei face poze (SI-SI DORESTE UN NIKON DE CRACIUN :D DE-ALA PROFESIONIST, CU TUN :D ) insa acum era prea inghetata ca sa mai stea sa faca poze. Si s-a gandit ea asa sa va incalzeasca globii oculari cu poze de la mare de la sfarsitul lui Noiembrie(articolul urmator). Pe cand inca era cald. Si nu se gandea la cacao cu cozonac. Si nu ingheta prin ninsoare. Si nu mergea ca pinguinul. Si nu tropaia de nebuna.

P.S.: Supertitlu de articol :)) Lorelei asa zice, dragii babei! Si nu barfiti ca va cresc.. diverse! Dar nu sani sau alte dotari naturale. :D



{12/12/2009}   SNOW

Ningeeeeeeeeeee!!!! M-a lovit brusc fericirea vazand ca ninge asa ca ma imbrac repede si ieees. Scriu later!

Dashing through the snow, on a one-horse open sleigh.. la la lalala laaaa!

Daaaaa, pe cat de brusc m-a lovit fericirea pe atat de repede mi-au iesit vanatai. Sub forma unei dupa-amieze groaznice petrecute in compania minunatei mele mame. Offf, mama lui de spital, din cauza lui nu mai pleaca la CT sa faca si ea un caltabos, un lebar, o sarmaluta, o toba, un carnacior ceva. O fripturica, un cozonacel, o salata de-aia de ciuperci, o negresa (deja salivez abundent), o salata de vinete (la mine e all-year long), peste afumat, tarte cu somon, salata de icre, salata de telina cu morcov (mniammm!) and the list could go on dar face razbel stomacelu’ meu. OOOOOfffff, UN BRAD ceva si pentru mine? Parca sunt copilu’ strazii. Mda, no Christmas this year. Ahhh, stiam eu ca am uitat ceva. Piftie! :D Drace, tremuriciul ala ma innebuneste, cum sa-l uit. ;;)
Asta am scris-o asa ca n-are sens sa scriu de ziua cu “ninsoarea” pentru ca mai mult m-as enerva. Daca vreti va dau retete la ce am scris mai sus :)))



{06/12/2009}   La nave del olvido



{28/11/2009}   Febletea mea


{26/11/2009}   Film 6D in Bucuresti

Film, domnule, film. New Moon cica. Se stia ca merg de dinainte sa stiu eu :)) M-au programat dar nu ma supar, mi-e dor de fata pudrata a bampirului aluia. Mai ca m-as lasa muscata daca n-as sti ca in realitate e urat cu crengi (expresie nou-invatata si tare draga). Si macar de-as sti sa ajung la Liberty :))) Si mai ales, nu dupa 45 de minute cum intarzii eu de obicei :D Offff!!!! V-am spus? M-am urcat de 2 ori gresit in metrou si 1 data la tramvai. Iaaaaaar! Sunt a-e-ria-na! Curand o sa ma trezesc in Cluj fara sa stiu, sa vad atunci cum o scot la capat. Mi-e mila de mine uneori. :)))))))))

P.S.: Lorelei n-are chat group. ;;)
Si pt amatorii care dau de blogul meu cautand filme 7D in prostie, le dau ce-a vazut si ochiul meu in trecere: 6D (cica) la Liberty in Bucuresti, The Light Cinema. Pe dreapta. Cu albastru. Unde nu e coada. :))

Si un link de informatii destul de exacte, sa va faceti o idee. Nu comentez la adresa cinema-ului din Liberty, sa mor daca mai caut ceva despre asta. 7D.. mai bine zi 4D si ascunde-te!

Si inca ceva: Experienta 7D



M-am indragostit. Numele lui e Pantelimon. Spitalul Pantelimon. Eu il alint Limon. Saptamana trecuta l-am intalnit dupa o ciorba de burta si de-atunci l-am admirat ore intregi in fiecare zi. E mare si frumos, tandru si indulgent. De la 6 dimineata cand ma trezeam dintr-un vis fierbinte cu el si pana noaptea la 12, cand ma culcam tot cu gandul la el, el era totul pentru mine. Pentru el am parcurs drumuri lungi, cand ma grabeam sa ne intalnim, cu taxiul sau cu n’spe mii de tramvaie pe frigu’ dracu’. Il iubesc inca. O ador pe sora lui, Policlinica, care-mi permitea sa-l vad cand era in carantina atunci cand n-aveam chef sa dau spaga. E mare, viril, cum imi place mie, cu t’spe camere in care oamenii isi fac sejurul acum inainte de Craciun. Probabil pentru ca e mai ieftin. E frumos, intotdeauna mi-a placut tot ce parea vechi si darapanat facandu-ma sa ma gandesc la strabunicii mei si locurile prin care au trecut ei. Probabil si-au facut si ei sejurul pe-acolo. Am impresia ca au incheiat toate socotelile pe-acolo. Toate. Nu va imaginati cat de tandru e iubitul meu. In fiecare zi esti luat in brate de multitudinea de turisti. Par cam tristi unii dintre ei, nu stiu de ce. Sunt si viitoare mamici ce se inveselesc in fata lui Limon cu o tigare in timp ce parca tot ar manca ceva, tot ii dadeau cu: “Manca-ti-as!”. Cred ca ar manca orice. Ca insarcinatele, deh! E atat de indulgent… Tine in el toti oamenii astia imbracati in alb care fac tot felul de greseli. Ii iarta Limon, ca asa e el, bun la suflet. Cand mai gresesc ei, unii se supara si isi incheie sejurul brusc. Nu-i nimic, pleaca intr-o incapere de langa, morga parca ii zice. E tare frumos si acolo, ai vedere la o gradina cu flori si o biserica draguta. Turistii se agita pe acolo, trec de la un om in alb la altul insa oamenii astia in alb sunt tare ocupati. Uneori ii lasa pe turisti de izbeliste pana a 2-a zi si apoi cu regret anunta ca au venit cam tarziu si au aparut complicatii. Alteori ii trimit acasa, le incheie sejurul insa apar din nou treburile astea… complicatiile. Limon n-are ce sa faca, ii adaposteste desi parca ar fi comis ceva, ii zice malpraxis. Probabil un termen din latina, necunoscut mie. E tare inteligent, stie un termen ca malpraxis, va dati seama. E ocupat Limon sa lupte cu lipsa caldurii si a curateniei dar eu il iert, are atatea alte calitati. Imi plac mai ales carucioarele si targile lui. Imi plac mult filmele horror si cred ca ar fi echipament ideal pentru tipul asta de film. Frumos, nu-i asa? Asa zic si eu. Cel mai tare mi-a placut un turist anume. Avea o jucarie legata de pleura, langa plaman. Scotea bule prin apa, il ajuta sa scoata apa din plaman. O domnisoara in alb a daramat jucaria si parea ca s-a stricat. Un domn in alb i-a spus ca jucaria e in regula, ca plamanul nu mai are apa si poate sa mearga acasa, eventual sa-si ia alt tip de jucarie, pentru altceva si daca tine neaparat, sa se intoarca. Cat pe ce sa-si incheie sejurul turistul insa jucaria a pornit din nou sa scoata bule. Se parea ca se stricase totusi si domnul in alb nu si-a dat seama. Cat pe ce sa-si incheie toate socotelile si acel turist. Dar cu putin noroc a putut sa-si continue vacanta.
Ne vedem mai rar acum, eu si Limon. Doar o ora-doua pe zi. Insa e bine, puteam sa nu-l mai vad deloc. Dar deh, mi-au aparut si mie complicatiile astea, ce-or fi ele. Cat de curand n-o sa-l mai vad, idila noastra se va incheia. Sper sa n-ajung sa-mi inchei si eu toate socotelile cu el. Nu chiar toate, toate.



{19/11/2009}   I love my visitors

Luam snacksurile Hali-Lulu (parca asa se numeau) de la snack-barul de langa scoala 12, scoala mea generala. Si acum tin minte, era vara si terasa snack-barului avea gardulet alb si mese inalte albe cu scaune la fel. Era singurul loc unde se gaseau si erau de 2 tipuri, rosu si albastru. Nu mai stiu care era diferenta insa mie-mi placeau mai mult alea albastre. Eram mica, aveam vreo 6 ani, umblam in pantalonasi scurti si uneori in tricoul meu roz cu dalmatieni :)), cu bani ficsi ca deh! Mi-i dadea frati-miu ca lui ii era lene sa se duca, fara sa-i spuna maica-mii ca ma trimite pe mine. Ar fi luat o batuta daca ar fi aflat ca-i pune fata de 6 anisori sa se duca singura pe coclauri!!! :)) Cred ca de-aia bantui eu acum noptile pe strazi fara niciun stres :p , m-am obisnuit “din fasa” (plus ca sunt dulcica si cine ar vrea sa faca rau unei dulcici :)) ). Luam cate 10 pungi de fiecare fel si ai mei le puneau in boluri mari (erau pungi mai mici ca astea de acum) si era fericire mare pentru ca stiam ca avem musafiri si ca pot sa-mi fac de cap. Vara veneau zi de zi, erau prieteni de familie si adoram cu totii chipsurile, semintele (tigani ce eram) si inghetata, berea, sucurile si cafeaua (eu doar sucurile, inghetata, chipsurile si semintele). Si tigarile.. dar pe atunci nu stiam ca o sa trag eu insami hulpav din tigare, 16 ani mai tarziu. Imi placeau tare mult zilele alea. Stateam mai mult pe afara, se facea noapte si ai mei uitau de mine iar eu ma jucam de-a v-ati ascunselea printre garaje, pe dupa blocuri, garduri, printre frunzele imense din gradini si greieri. Iubiri pasionale, gelozii :)) Parfum de regina noptii.




Eating alone was not Khadys’ idea of a good meal. Memories came back as she looked around the table. Kukhura Ko Ledo (chicken with gravy) and Aloo Tareko (fried potatoes). Only a few days ago she hadn’t even dreamt of having meat at the table every day. She thought of the tiny room she and her family had lunch. “They probably are around their poor table right now, eating spiced rice or roti (flat wheat bread), drinking goat milk”. She thought of the way they all gathered for lunch, the way they all took their places at the little wooden table situated in the middle of the room. Her father’s harsh eyes watching her mom bringing the food. Her brother anxious to finish in order to meet his friends and play. Her own wish of finishing faster as she had to help her mother clean after eating. The way they all looked at the table with the same hope of having something better to eat the next day. For her all that was now gone. She could eat whatever her heart desired. “While my brother not!” she said to herself in despair. Having those thoughts in mind she couldn’t finish her meal. She clapped twice and a servant appeared. “Pranama! he said and bowed in front of her. You can go to your room now. Manju will carry you”.
Manju was a sweet boy, strong yet delicate. He liked Bala secretly and together were prepared to make Khadys’ days in the palace more enjoyable. He didn’t expect the little girls’ run but Khadijas’ free spirit overwhelmed her. She felt the urge to see her family, stay near them, feel their presence, even though it was a poor one. She couldn’t stand the thought of her living well as her family struggled to get through the day.
Manju put her in her bed. It’s difficult to get along with someone you don’t know, even more when you are not allowed to speak. Some smiles and well-intentioned behavior is all you have to work with. Manju called Bala and left the room. He gazed into the girls’ eyes as she made her entrance but didn’t say a word. He got caught, just like so many times before, in her dark brownish-green eyes. That made him move quickly not to let Khady see the way he felt about the girl.
Bala entered with a big smile and playful moves, draw the curtains and stopped in the middle of the room looking at Khady. Khadija looked back at her, glancing at her clothes, her hair and her face. She was tall and graceful, young with a black, smooth ponytail jumping joyfully on her back while moving. Perfect dark eyebrows and eyelashes emphasized her deep-green eyes and pink mouth. She liked Bala. She was very pretty in her pink guniu (sari-like dress). She stood there and gazed at the Kumari Devi but soon she began singing and cleaning around. Khady pretended to be tired and wanted to sleep so the pretty young girl had to prepare the bed and get her dressed for a nap. After that she left a cup of water near the bed and kissed Khadija. She waved at the little girl and left the room quietly.
As soon as Bala left, Khady jumped out of her bad. She tried not to make a sound as nobody had to see her walking around. She rapidly got dressed again a bit irritated: “All this dressing and undressing..” she muttered. She looked out the window and fortunately the servants seemed to be at a gathering in the east wing of the palace. She stuffed the bed with pillows, an old trick she often used to go play instead of sleep, and went out the door. She ran across the corridor, off the stairs and out the gate, through the garden. The big trees and leafy bushes covered her perfectly. “This garden is amazing” a thought went through her mind as she ran down towards the river: “I must take Indira for a walk when she comes to visit.” She hid behind a bush to catch her breath and look around. Apparently no one was taking a walk along the river so she could run without hesitation. She rose, took a breath and started running even faster. The river seemed to approve her choice of running home. It ran aside with whirling waters just as Khadys’ soul did. Soon she arrived at the dirt path leading to her house. She hesitated for a moment but as soon as she glanced at Bagmati river she made up her mind.
The little girl started walking slowly past Indira’s house, towards hers. Her clothes were shining in the sun even though leafs and dirt were covering the lower parts of the dress.
“Something’s changed. This hadn’t used to be here. The garden seems larger and the goat shelter is new. And bigger.” She went inside and saw five more goats, in the back five more bulls, a cow and three yaks. Stunned she got out towards the house. She was happy not to see any changes. Her grandmother was outside and saw her.
-Khady, what are you doing? You are not supposed to be here. If Kama sees you we’re doomed. Go back, you stupid girl, go back!
-I wanted to see you. All of you. Isn’t it lunch time?
-Yes, you fool and Kama is here to have lunch with your parents. He gave us all this and much more. We have meat at the table today. We hadn’t had meat for three weeks now. Go back or you’ll ruin it all!
-Ok, ok! I’ll go back. Don’t tell anyone. Just let me look through the window.
And there they were, having lunch, all happy, discussing, eating with relish. She got down from the window looking at her grandma.
-I have to go now, she said firmly.
-Yes, you do. And quick. Be sure not to be seen, her grandma interrupted her.
Khadija jumped to her neck and hugged her strongly, believing that through that gesture she hugged everything she loved about the household. She ran back to the palace in a desperate hurry, undressed breathing heavily and jumped into her bed. She didn’t know that Manju and Bala had seen her return while walking through the garden.



{13/11/2009}   Pixar



et caetera