Which reminds me.. Oano, unde mi-e clipul de la Guano? Daca-mi da draga de Oana, filmuletul de la Guano Apes, dand Domnu’ sa se auda bine, il urc urc urc pe blog.
Pana atunci… entuziasm feroce cu Enter Sandaman. Nu de alta dar dadea masiv depresia in mine si trebuia sa ripostez.
Vleau si eu la concelt Metallica :(((( Ma gandesc ca daca ma alint ma duce careva. :)) Sau macar ma anunta mai din timp, sa nu aflu ca data trecuta, la o zi dupa :))

Stateam in bucataria Oanei fumand, uitandu-ma pe geam, cu zeci de ganduri trecandu-mi prin cap: umanitatea lui Iisus, prietenia cu suisurile si coborasurile ei, increderea unora ca banii pot duce la relatii si ma zbateam in sinea mea, poate de la tigari, poate de la cafea incercand sa vad partea corecta a lucrurilor. M-am enervat pe mine insami. “Ce frumos si cat soare e afara! Ce frig, ger trebuie sa fie!” Si pana si in calmitatea, banalitatea gandului meu, inima se zbatea nebuneste deci mi-am dat seama ca nu pot, la dracu, sa ma bucur de nimic, complet. Orice gand frumos e urmat de partea urata ce pentru mine se pare ca e de nedezlipit. Chiar daca formeaza un intreg banal eu le separ cumva mereu si nu obtin decat o stare de agitatie interioara. Ma urasc.
Citeam in una din cartile mele preferate, aduse Oanei, “Viata lui Pi”, un fragment despre Iisus. Iisus care intr-o dimineata suferea de foame si dorea smochine. Nu era perioada smochinelor si Iisus, iritat, a spus: “Sa nu mai faci fructe niciodata.” Intamplare sustinuta si de Matei si de Marcu, spunea naratorul. Eu nu stiu, n-am citit Biblia si probabil n-am s-o fac prea curand (mi-e greu sa spun niciodata). Dar sa spunem ca e adevarat. Eu m-am scandalizat. La fel parea si naratorul. Dar daca eu ma gandeam la corectitudinea gestului, condamnandu-l, indepartandu-ma de Iisus, naratorul il condamna apropiindu-se de El.
“Apoi am coborat dealul in fuga si am urcat dealul din dreapta – ca sa-i multumesc Zeului Krishna pentru ca mi l-a scos in cale pe Iisus din Nazaret, a carui umanitate m-a atras atat de mult.” Trecuse la crestinism.
Greselile proprii imi arata cat de umana sunt, pot fi oare atrasa tot de umanitate? De ce, ca sa-mi justific greselile? E drept, pana la asta religia hindusa era prezentata ca fiind plina de zei puternici, infailibili in corectitudinea lor si de aici dorinta de a trece la ceva mai apropiat de sine. Ca si crestini, religia ne condamna atat de mult greselile incat ne indreapta fortat spre dorinta de a fi perfect si prin perfect inteleg fara de pacat, fara de greseli, deci aproape de divin, nu?
Eu stiu ca nu pot scapa de natura mea umana, de greselile mele, ca nu pot atinge niciodata idealul dorit de Crestinism iar o greseala de judecata a lui Iisus ma justifica, cel putin in opinia mea, sa ma indepartez de El, propovaduitorul. Face naratorul alegerea corecta de a se apropia?
Si uite asa ma zbat, ma agit, ma lupt cu mine incercand sa gasesc calea cea corecta. Nu buna, corecta. Imi vine sa urlu si sa tip caci cel putin azi vreau sa am parte de liniste. Vreau sa gandesc: “ce frumoasa este viata” fara ca in secunda urmatore sa-mi umplu mintea cu toate exemplele negative care fac praf afirmatia. Vreau sa pot sa ma gandesc la un lucru fara sa-l intorc pe zeci de parti, sa ies istovita din subiect… fara sa ma arunc in valtoarea altui subiect cu care sa ma lupt iar minute in sir! Sa merg naibii la metrou si sa nu mai incep sa ma uit la fiecare incercand sa-mi dau seama ce fel de zi are, ce simte in momentul respectiv, ce fel de persoana este, ce gandeste. Oricum nu afli mare lucru, oricum iesi de acolo uitand persoana in secunda in care ai pasit peste golul dintre metrou si statie. Ce dracu am? Sunt dusa cu siguranta, iremediabil!
Uneori pot, uneori pot sa ma bucur de frunze, flori, lumini, copaci, vant fara sa-mi pese de nimic, fara sa-mi complice existenta nimic. E divin, e o relaxare totala, e eliberare. Sa dea dracu, azi ziua mea asa va fi. Sa le ia dracu pe toate si sa va ia dracu pe toti! Doar asa pot sa respir.
.
.
.
(don’t take it personally, i’m just crazy)

Ghiciti ce imi place sa beau :))

Pe la inceputul veacurilor in ale bloguitului am scris de Trubadurii din Transilvania. Si de atunci, nenumarati vizitatori au trecut prin blogul meu cautand formatia asta de m-am hotarat sa dau niste detalii despre ea. Cum intre timp am cunoscut una bucata membru am ajuns in posesia unor mici informatii.
Cum ca nu prea alearga dupa publicitate. N-am inteles atunci de ce. Poate nici acum in totalitate. Dar lumea oricum vorbeste despre ei, vor nu vor, tot apar pe undeva. Am observat multi care se tot intrebau ce-i cu ei. Unii spuneau ca ii vad intr-un oras, altii in altul si tot asa.
Eu stiu ca sunt multi, multi, i-am vazut in Bucuresti, la pasajul de la Obor (vin cand e vreme frumoasa in timpul saptamanii, daca vreti CD), i-am vazut in Constanta, pe Stefan cel Mare, in fata la Tomis Mall si de la Silviu, membrul pe care il cunosc, stiu ca se canta si in Brasov. El acolo e. Dar mai stiu de la un alt membru, care mi-a scris mai demult, ca ei mai canta si peste hotare insa n-a mentionat unde si nici eu nu-s de-aia de te pune sub lampa la interogatoriu. De la acesta stiu ca ei nu fac numai asta, au joburi, au familii, au treburi.. o fac de placere, un hobby. Probabil de-aici dezinteresul pentru publicitate.
Asa as mai putea sa zic eu multe insa au date pe MySpace si mi s-a dat link-ul.
In afara de asta, pot doar sa mai zic ca au 2 CD-uri scoase, ambele superbe si ca cel mai probabil o sa urmeze si al 3-lea. Vine ceva mai greut, cu inregistrat, cu alea alea… O sa fac un mic mare efort si o sa fac un videoclip unei melodii, ca sa aveti si “sample”. Pana atunci va las cu ce au ei pe pagina. Enjoy!

Ieri visam cu ochii deschisi la semafor la Unirii. Un banner pentru mariaj cred ca era. Nici nu stiu, m-am pierdut in visare, plecasem demult din realitate, verdele pentru pietoni era difuz iar oamenii nu mai existau. M-a trezit strigatul unui baiat: “Hai, domnisoara, hai, ca e verde!” Au trecut vreo 2-3 secunde pana sa-mi dau seama ca sunt la semafor, ca e verde, ca se baga in seama baietii. Cu ochii in sus la un banner pe care eu oricum nu-l mai distingeam, visam in legea mea.
Azi am visat iar toata ziua. Am plutit pe un norisor al meu, neatenta ca vai de mine (neatenta sunt oricum), toata ziua leganandu-ma pe sunete de Carpenters, cu ochii dupa lacramioare, dupa rochii de dantela alba, dupa baloane de sapun si nostalgii. Nu ma marit :)) inca! Dar imi plac rochiile albe, lungi, romantice care dezvaluie acoperind… Am pana si o umbrela alba de dantela venetiana, cum aveau prin secolul 19 doamnele si domnisoarele. De cand eram mica mi-am dorit asa ceva. O sa pun o poza si cu ea.
Ufff, azi plutesc, ma legan, visez… As vrea sa am pe cineva care sa ma ia in brate, sa dansam impreuna, sa visam impreuna, sa dorm in siguranta bratelor lui.

Am devenit si eu ECO. Am devenit ECO adica am facut ECOnomie la curent, apa, detergent spalandu-mi rufele “prin vecini”. Auzi tu, “rufele se spala in familie”! Nu domne’, rufele se spala la prieteni, in alt cartier, si se aduc acasa aproape uscate.
Citisem in Marie Claire (Maria Clara) un articol al unei tipe care se dorea ECO pentru 1 luna. Cred ca am fost blestemata ca am ras de ea, de-aia nu mi-a mers mie masina de spalat. Am ras de ea ca in loc sa scrie ca a spalat cu apa rece a scris ca a spalat cu 0 grade. Eu pe loc imi imaginam 2 bucati de gheata ce frecau cu sarg o bluza. Apoi cuburi de gheata ce se invarteau prin masina de spalat. Si na, m-a apucat amuzamentul. Da’ mi-a trecut brusc si mai ca as fi vrut si eu 2 bucati de gheata sa-mi frec rufele.

Nicio legatura nu are melodia cu nimic dar mi-am adus eu aminte de ea si imi place tare asa ca v-o servesc. Edvin Marton, v-am mai zis eu de el, prietenul lui Plushenko, patinatorul. Secret emotions. I might have some of my own… Might!

Espera un poco, un poquito mas… me moriria si te vas.
Cumva ne gandim mereu ca despartirile sunt cele mai grele, e in natura noastra sa gandim asa fara sa acordam cu adevarat atentie subiectului. Ne gandim ca revederile sunt prilej de bucurie, sunt usoare, iti aduc un rasuflu cald si calm sau exuberant si energetic insa niciodata nu sunt privite ca fiind grele. Eu le urasc pe amandoua la fel!
Fie ca astepti ca cineva sa ajunga la tine sau tu astepti sa ajungi la cineva, in mod inevitabil te gandesti cum o sa fie. Cum e bine sa reactionezi, cum o sa reactioneze celalalt… cum sa faci sa fie revederea perfecta. E un stres pentru mine sa ma agit asa continuu, sa ma zbat in incertitudine, sa cern zeci de posibilitati, sa imaginez zeci de raspunsuri, sa aleg intr-un final ceea ce pare a fi cea mai buna abordare, constienta ca poate fi prin nenorocitul de hazard tocmai cea mai proasta.
Uneori realizezi ca sagetile reci, afurisitii de fulgi de zapada, ce-ti sfasie obrazul sunt al naibii de asemanatoare cu amintirile ce-ti sfasie sufletul. Toate acele amintiri ce fug prin mintea ta, te lasa ametit, confuz, nestiutor si mic. Asteptand in frig cu sufletul dureros de strans pe cat ti-e trupul de ghemuit in calea furtunii de zapada ostentativ dezlantuite. Caci asa este mereu. Fie ca e soarele dogoritor de vara, fie ca e vreun alt inconvenient, mereu va fi ceva acolo langa tine, in tine, sa-ti alimenteze starea de nervozitate.
Analizezi fiecare secunda poate, asa cum fac eu, si-ti vezi fiecare strangere de inima, fiecare incruntare, fiecare zambet, fiecare tristete alimentata de trecut. Cand si cand mai uiti amarul aruncand o privire in zare cu teama, cu speranta…
Ca doar a mai plecat o data si inca o data si inca o data si acum resimti, ca si ultima oara de altfel, ca nu mai suporti sa-l mai vezi plecand. Nu mai vrei sa-l vezi intorcand spatele sa alerge spre tren pentru ca stii ca alergand deja te-a uitat. Nu e nevoie sa nu-l mai vezi sa stii ca a intervenit uitarea. Concentrarea de a nu pierde trenul, dorinta de a nu mai sta, pentru ca pleaca in fond. El nu se lasa in voia sortii doar pentru tine. Sunt eu prea romantica, e drept. Cine sunt eu sa-mi doresc mai mult decat normalul: trenul pleaca… deci si El pleaca (?!).
Revederea, cel putin de atatea ori in cazul meu, contine in mod implicit despartirea. Si a dracu’ sa fiu eu de nu ma gandesc la fiecare revedere cum va fi despartirea. Dusa sunt demult, nu-i sansa de scapare.
Apoi il vezi venind. A naibii inima a ajuns la El cu mult inaintea TA. A luat-o la goana, o simti cum se zbate, apriga, dorind mai mult decat ratiunea ta, momentul revederii. A ajuns demult acolo, unde mintea ta, naiva poate, crede ca se afla si inima Lui, pornita in galop nebun si ea. Si inima asta te face sa mergi mai repede, desi nu vrei, trebuie sa ai timp sa vezi, sa calculezi.. Iti face muschii sa lucreze mai cu spor si te lupti cu ei sa-i domolesti, mersul ti-e mai greu.
Eu sunt de fiecare data la fel. Intimidata, imi las zambetul sa mi-o ia inainte (necontrolat fi’r'ar sa fie el) in asentiment cu nebuna aia de inima ce-a fugit si inca nu s-a mai intors. Dar ochii, ochii se agita, ei nu mint. Daca stii sa vezi, ti-arata disperarea, miscarea lor agitata, cercetatoare, gata oricand sa-ti arate ca mintea are dreptate sa stea potolita, ca inima e buna de dus la balamuc iar norocul zambetului va fi sa piara in chinuri groaznice.
Tu te misti, el se misca, zambetul il ai dar i-l cercetezi pe-al lui. E pe masura? Ai tu prea mult? E oare prea putin? Sa fugi sa-ti arati incantarea sau sa mergi potolit a calm de pisica torcand?
Cele mai groaznice momente, de tortura pura, sunt cele cateva secunde pana cand nasurile se intalnesc. Oribil. Se vor intalni si bratele? Dar buzele? Sa stai sa se aplece el? Sa te intinzi tu? Oare cine a facut gestul ultima oara? Mai trist e ca pur si simplu nu stii. Nu stii ce e bine si Doamne, cat de norocos ai fi sa ai luciditatea de a stiiasta, exact atunci cand trebuie, nu mai devreme, nu mai tarziu, de a nu te mai agita, de a nu mai goni ca lupii dupa prada, cu tot, cu amintirile, cu visele, cu temerile, cu zambetul, cu ochii, cu bratele, cu buzele.
Si tot ce mai pot gandi in momentul ce moare, cand tragicul moment de revedere ia sfarsit, e ca va pleca iar. Va intoarce spatele iar. Si inca niste file de amintiri.
Ce-ar fi sa nu mai pleci? Sa nu mai fie nici revederi, nici despartiri.

P.S.: Scriu despre altii si nu chiar, scriu despre mine si nu chiar, scriu despre toti si nu chiar. In acelasi timp.

Dat fiind ca acum ma duc in Caru’ cu bere sa bag in mine ca soatza porcului, cu Oana si prietenii ei din Timisoara, bag o melodie tematica. Tematica pentru ca amandoi sunt sarbi.
De fapt cautam o scuza sa bag cealalta melodie de la Natasa care imi place mie mult (prima fiind Nikotin). :D Enjoy!
Cica iata si traducerea unei sarboaice de pe un site, nu stiu cum sta ea cu engleza dar cred ca ideea melodiei oricum o are.

Again

I’m guilty in front of God
and the people
but that’s my destiny
dont think I’m proud on the fact
that I’m not an angel

when i seduce I dont fall in love
when i cheat i dont regret
but I’m only dreaming of
coming back to you, again

Ref.
love me out of spite
love me without reserve
love me wherever I am
just the way I am

love me when I’m not there
love me in spite of everything
love me when you have not even one reason for that

again, again
sinning, I’m standing in front of you
again, again
I’m praying for your love
Here I am, you’re free to say ‘no’ to me
forget about me or get used
that I have no wings
and I was never an angel

when i seduce I dont fall in love
when i cheat i dont regret
but I’m only dreaming of
coming back to you, again

(Am dat copy/paste, nu corectez acum si nici maine si nici poimaine, nici raspoimaine etc. nici taiata. Doar daca primesc sesizari, altfel NU)

Acum vreo 1-2 saptamani m-am uitat cu frati-miu la Crank. Juca Jason Statham, tipul din Transporter, asa ca mentionand de el, am acceptat fericita sa-l vad. Nu am regretat, filmul are niste faze excelente, e comic si plin de adrenalina. Eu personal nu as putea sa-i dau un rating pentru ca desi filmul mi-a placut are unele scapari majore pe care nu pot sa le trec cu vederea. La modul gagiul e impuscat in poponeata, sare sange, cade etc si dupa asta se comporta ca si cum n-ar fi avut fundul terci. Alearga, n-are sange, e ca scos din cutie, tzipla. Si as face ceva de genul: “What the fuck?”. In fine, nu-mi aduc eu acum aminte dar mai are niste scapari de gen. In rest, haios tare de unde si un post despre el. Mai ales ca melodia e criminala la momentul in care e bagata in film. Ala are probleme cu inima si melodia asta ii vine manusa. Gagica e buna rau, un alt aspect care nu trebuie neglijat sub nicio forma :D si face sex in public cu el. Ce poti dori mai mult?
In caz ca nu v-ati dat seama, solistul e Billy Ray Cirus si melodia Achy Breaky Heart. Just love it!
P.S.: This is just a referer. Primul videoclip care l-am pus nu mai mergea, cele cu lyrics sunt groaznice asa ca l-am pus pe-asta desi are si el o hiba, INCEPE DUPA 30 DE SECUNDE. So, search Youtube if you’re interested and not satisfied.

Ceva sa se auda mai bine n-am gasit. Nu mai zic ca eu am varianta mai putin comerciala si mult mai frumoasa. Dar pe-aia n-o gasesc pe Youtube si n-am chef sa-i fac eu clip ca pentru Kenny Rogers – Somebody’s wrong, somebody’s right si Club motor – Having fun. . Enjoy anyway!

My favourite dog. Cat o vaca, asa e frumos. Visez o casa cu o curte mare si o “vaca” d-asta. MMmmmmm.

Descriere rase de caini
Cainii din rasa Mastiff Napolitan sunt caini puternici, care ararta bine si foarte seriosi. Sunt caini musculosi, cu un corp mai degraba rectangular, un cap masiv, si o fata ridata. Ridurile de pe fata continua sub barbie si in jos, pe gat, pentru a forma o barbie dubla proeminenta. Craniul este larg si plat la varf, iar nasul esre mare. Potrivit traditiei stabilite atunci cand acesti caini erau folositi in lupte, urechile trebuie decupate scurt, iar coada foarte groasa este scurtata cu o treime, desi urechile pot fi lasate natural. Blana scurta si aspra a acestor caini este densa si neteda. Culoarea cea mai des intalnita este albastrul, iar negru este cea de-a doua. Culorile mai intunecate ajuta acesti caini sa se piarda in umbrele noptii atunci cand pandesc raufacatorii. Putin alb este permis doar pe piept si pe labele picioarelor. Nu este permis albul pe fata. Cateii din aceasta rasa isi incep viata cu ochii albastri, care mai apoi devin intunecati. Cainii din rasa Mastiff Napolitan au un mers lenes, de pisica.

Temperament rase de caini
In ciuda aparentei feroce si naravase, cainii din rasa Mastiff Napolitan sunt pasnici si stabili. Au fost crescuti sa arate si sa se comporte intimidand doar atunci cand este nevoie, insa sunt caini afectuosi cu propria familie si cu prietenii acesteia. Sunt caini foarte protectori si neinfricati, extrem de inteligenti, si uneori mai incapatanati. Nu sunt caini care sa aiba nevoie de dresaj repetat, caci sunt atenti la comenzile stapanului lor. Aceasta rasa de caini rareori provoaca necazuri prin latratul excesiv. Sunt caini seriosi, calmi si linistiti daca nu sunt provocati. Sunt caini foarte suspiciosi cu strainii. Masculii pot fi mult mai agresivi si dominanti decat femelele. Exemplarele femele sunt un animal de companie mai bun caci sunt mult mai supuse fata de stapan si mai bune cu copiii. Sunt caini destul de atenti cu copiii, insa nu trebuie necajiti de acestia. Masculii nu se inteleg cu alti masculi, dar pot convietui cu alte animale de companie non-canine. Aceasta rasa de caini nu este o rasa de caini potrivita pentru oricine. Ei trebuie sa aiba un stapan dominant, capabil sa-i controleze corect. Supunerea fata de stapan trebuie stabilita inca de cand sunt catelusi.

Conditii de viata caini
Rasa cainilor Mastiff Napolitan se va descurca bine intr-un apartament, daca se ofera suficient exercitiu. Sunt caini relativ inactivi la interior, de aceea au nevoie de o curte mica pentru mai multa miscare. O cusca solida, calduroasa, cu un asternut corespunzator este suficienta pe timpul iernii. Acesti caini au nevoie de un loc uscat pentru a dormi. Pe vreme calduroasa, aceasta rasa de caini are nevoie de multa umbra si apa rece.
Exercitii caini
Nu trebuie sa-i lasati pe cainii Mastiff Napolitan mai tineri sa alerge si sa se joace prea mult. Exercitiul lor trebuie limitat, pentru ca nu trebuie sa fie prea obositi. Trebuie evitate jocurile mai dure in faza de crestere, astfel incat toata energia sa fie canalizata catre formarea de oase si musculatura sanatoase. In schimb, adultii din rasa cainilor Mastiff Napolitan au nevoie de multa miscare si de mult exercitiu. Trebuie luati la plimbari lungi de cel putin doua ori pe zi.
Speranta de viata caini
Speranta de viata in cazul acestor caini este scurta, de cel mult 10 ani.

Detaliile luate de pe http://www.caini.org/rase-de-caini-Mastiff-Napolitan.htm