E un frig static ce ma inconjoara in timp ce cu degetele bagate in maneca plovarului formez numarul in cabina telefonica. E noapte si pustiu dar mai am doua triluri pana cand voi avea intreaga lume condensata la picioare. Si totusi ma incrunt, ma ghemuiesc in mine cand mi se raspunde, ma uit in spate cu figura de fugar desi stiu ca nu e nimeni. Sunt doar eu.
-Alo!?
-Cum ar fi sa ajung azi la tine, acolo, departe in noapte?
Pauza. Nu se astepta sa sun. Nu intreband asta cel putin.
-Vino. Stiu ca tu vrei drumul, nu pe mine. Tu vrei departele si noaptea. Necunoscutul dar cu doza de siguranta ce o ofera prezenta mea fie ea doar intuitiva. Pana si atunci, doar in caz ca. Altfel te vei umple de mine si vei pleca iar nestiut, vrand sa fii singura pe lume. Singur, singura.
-Tu stii ca fug de mine.
-Nu te mai aud… Ce spui?
Tac. Respir. Trebuie sa raspund. E singurul care ma mai aude. Singura, singurul.
-Caut unde nu trebuie, raspund pe nerasuflate si aburul invaluie receptorul si degetele mele, aproape arzand. Ceva lipseste din mine, nu din jur, nu din tine, nu din ceilalti. Alerg spre el dar fuge mereu mai departe. Se ascunde, se arata… Daca e in orizont? Trebuie sa ajung orizontul din urma, ma ajuti?
-Ce tot spui? Esti nebun? Apoi vocea agasata se lasa moale. Vino!
-Stii ca vin. Stii ca nu pot sa stau prea mult cu mine.
-…Stiu…
-M-auzi? Trec pe langa ei si ma intreb, auzi? strig frigului din noapte si in receptor. Oare daca as putea fi “tu”, mi-ar fi mai bine? Ma uit in ochii lor, batrani, adolescenti, aroganti, naivi, saraci… “Tu” tii in tine ce-mi lipseste mie?
Respir agitat, sacadat… trebuie sa plec. Daca pleaca noaptea trebuie sa plec si eu. Ziua e mai greu.
-Chiar intrebi? ma trezeste vocea din gandurile mele.
-..Nu..
-Hai.. Te astept! Cand vii?
-Nu stiu, azi, maine. Acum, n-auzi, acum! urlu. Merg! Iau primul tren catre oriunde. Si apoi altul si altul. Intr-un final voi ajunge la tine.
Receptorul se tranteste cu zgomot de gheata iar de cealalta parte a vietii se aude sunetul de ocupat, de moarte poate.
Ma intorc respirand aburul catre mainile mele inghetate. De data asta nu mai arde, nu se mai simte nimic dar nici nu-mi dau seama caci noaptea fuge si e cazul sa fug si eu. Ma uit in jur si vad cabina sticloasa… Am fost oare in ea? Am vorbit la telefon? Cu cine? Trebuie sa iau primul tren pana nu rasare soarele. Cine sunt eu?
(Nu sunt greseli de gen. Genul e cel pe care-l vrea fiecare. Intentionat am schimbat feminin cu masculin dupa cum mi-a venit.)
