Share this:

Ai stat 4 luni departe. Ai intors spatele la tot ce insemna viata noastra, surazand, ai privit-o cu ochi reci de undeva de sus – cerul era mai aproape – pe mama si i-ai zis ca nu-ti mai suntem de ajuns. V-am vazut, eram ascuns dupa usa, cu tema la romana in mana, pe care vroiam sa ti-o dau sa mi-o citesti. Acele cateva zile cat ai mai stat dupa, am ramas neincrezatori pe langa tine, si eu si ea, sperand ca privindu-ne tristi si indurerati vei sti cat te iubim, ca vrem sa nu pleci. Dar n-a fost destul. Doar te-am privit razand ca de obicei cand noi nu puteam sa mai zambim macar. Ne-am ingropat sufletele ranite in tacere si am mers aplecati mai departe. Au urmat dimineti si seri si nopti inecate in plans, neintelegand cu ce am gresit amandoi, ce nu poate fi reparat. O auzeam incercand sa-si ascunda plansul, noaptea, cand eu ma prefaceam ca mai am probleme de rezolvat la mate. Nu puteam sa dorm.
4 luni cu alta viata langa tine, alte ganduri, alte dorinte, alte vise, alte nevoi. Si noi am stat 4 luni cu aceeasi speranta care se destepta si se naruia inainte si dupa fiecare telefon, venit din timp in timp, prea rar.
Am avut greutati. Am fost bolnav, uneori banii ne-au lipsit, mama mi-a facut un soldatel din dozele de suc ramase, cadou de ziua mea… I-a iesit tare bine si m-am laudat cu el la scoala. Toti vroiau sa se joace cu soldatelul meu si chiar si-au pus mamele sa le faca soldatei la fel. Cand mi-am luat premiul de sfarsit de an ne-am bucurat amandoi. O singura clipa ne-am intunecat, la inceput, cand ne-am uitat in jur si am realizat ca tu lipsesti, ca toti copiii au un tatic, ca numai noi l-am pierdut pe “tati” al nostru. Dar ne-am zambit unul altuia si am mers mai departe.
Iar acum vrei sa te intorci. Si din nou suntem uniti. De data asta teama si uimirea ne aduce, pe mine si pe mama, atat de aproape. Nu mai avem cuvinte, si eu si ea asteptam sa te vedem iar langa noi, familiar, ca inainte. Ne e teama sa-ti vorbim, sa nu gresim iar, sa nu te pierdem iar. Parca ne tinem respiratia; si gesturile sunt retinute iar cuvintele ne-ar obosi si mai tare. Nu stim de ce te intorci. Si fiecare gand mai bun e speriat de faptul ca ai putea sa pleci din nou. Observ cum ne e greu sa mai traim dar o facem automat poate, poate intr-o zi ne vom trezi intregi, gata sa pornim in viata cu avant… in 3.
Noi n-am incetat sa te iubim. Oare tu te-ai oprit pentru 4 luni? Te asteptam oricum, timizi, cu dor si un firicel plapand de bucurie ca totusi ne vrei inapoi, ca desi ne-ai aruncat pentru o viata mai buna, vrei sa te intorci dupa ce ai vazut ca-ti este totusi mai bine langa noi.