A fost odata ca niciodata o prea… banala veverita. Si veverita asta era cea mai toanta dintre toate veveritele padurii. Avea nepricopsita blana stearsa, coada saraca, un picior lipsa si doar o jumate de ureche. Cand s-a nascut aceasta, intr-o noapte plina de stele arzatoare, cu o luna mandra sus pe cer, padurea toata sarbatorea. Frunzele carnoase, de un verde inchis aparau plapand ochii micutei de stralucirea cerului, ce sarbatorea si el. A venit pe lume in parfum de natura vesela puternic alcoolizata si melodii reggae ca alea de duminica din Revenge. Cum ursitoarele au fost invitate la petrecere, urarile de bine ale nou-nascutei s-au transformat in rasete si jocuri. Clothos, Lachesis si Atropos erau manga. De la Salitos cu tequila. Shoturi de tequila. Asa, bietei veverite i-a mers nasol cam toata viata. Toata scurta viata… Atropos era cherchelita rau. Pui de veverita fiind a fost data la S.V.I.M. (Scoala Veveritelor Inapoiate Mintal) loc in care a crescut cu dragostea si afectiunea nu tocmai parinteasca a Marelui Urs ( :)) , shitty!). Dupa 1 an de (cat dracu’ traieste o veverita??) invatat intens cataratul in copaci si spartul (ce mancau, ma, astea? Gugal sarci: ce mananca veveriteleee..) alunelor? NOT! Pt ca e o veverita dintr-o padure romaneasca si deci mananca conuri de brad sau pin ( :D, cin’ s-a prins sa-mi zica la telefon). Unde ramasesem? Ah! Pana si cea mai toanta veverita a absolvit. Aici eram. Si-a luat si licenta chiar. Are voie sa riste sa-si rupa noada (sau…) urcand in copac. Intr-o zi, pe la varsta adecvata, (na! ca reusesc sa ma eschivez si in scris nu numai… in toate celelalte moduri posibile) plimbandu-se sontac! sontac! prin padure, ce vede veveritaaa??? Un veveritoi (logic). Veveritoiul se uita adanc in ochii veveritei, sorbind cu nesat din cock – tail :D. Si nu spune nimic. Veverita noastra il da dracu’ pe veveritoi si isi plimba coada rara, ridicata, trista, de nebuna, prin padure. Pana se impiedica de el. De data asta veveritoiul canta agil o romantza (ca altfel nu intelegeti) intins golaneste pe jos, prin iarba. Si canta. Si ea il priveste cu ochi miopi si tampi. Veveritoiul are ochii colorati (just so you know, ca nu prea conteaza). Si o coada mai stufoasa decat ar trebui. Dar nu-i nimic, polii opusi se atrag… sa-si dea la gioale dupa. Si-l asculta cu jumatatea de ureche cum canta el romantza. Si se inamoreaza toata. Dupa 3 saptamani veveritoiul e calcat de un cal salbatic din America de Nord. Iar veverita moare de inima rea. End of story. Nu-i asa ca e acelasi sentiment pe care l-ati avut cand ati terminat cartea aia scrisa de Kafka? :))) N-ati citit-o, stiu.
