Share this:

Ce incerci sa ascunzi adanc in tine, atat de adanc incat nici tu sa nu-l mai gasesti? Stai cu paharul in mana si indiferent ca privesti ceva sau nu, ca zambesti, ca vorbesti… esti gol, si mintea ti-e goala si poate ca si vorbele la fel. Te-a ranit? Ai gresit? Ai pierdut? Si tu?
Uiti de tine, ajungi sa uiti si de ceilalti, prinzi secunda in care e prea mult si totusi mergi mai departe pe drumul tau confuz. Te indepartezi. Pe drumul asta esti singur, peisajul dezolant e doar al tau, tu ti-l creezi, tu alergi bezmetic prin el, tu cazi si te umpli de praf, te ridici singur si te tai in creanga uscata a visurilor tale.
Si eu…
Cine sa se mai apropie de cel cu sufletul gol? Ochi te privesc cu jind sa te trezesti, sa nu mai incerci sa faci sa dispara ceva ce nu poate disparea. Ochi ce vor sa stie ce ascunzi, sa-ti spuna ca e in regula sa pierzi, sa gresesti, sa fii ranit.
Te trezesti cu regrete sau esti atat de anesteziat incat nu mai exista nimic?
Ah, si tu? Si eu…